Absolute Energy este o echipă tânără și energică ce dorește să se afirme pe piața furnizării de energie electrică prin programe și soluții optimizate pentru fiecare client, ce va avea ca efect eficientizarea afacerii acestuia din punct de vedere al consumului de electricitate.
Aderro nu a fost gândit doar ca o simplă companie cu scop comercial, în domeniul furnizării de energie. Ideea de bază a fost de a crea un set de principii sănătoase şi adaptate cât mai bine necesităţilor celor care se identifică şi aderă la ele, oriunde s-ar afla în România.
Belectric România conduce în materie de energie regenerabilă pe piața de profil din România. Compania a schimbat total perspectiva asupra modului în care centralele fotovoltaice de energie electrică sunt proiectate, fabricate, instalate, exploatate și întreținute.
C – Gaz & Energy Distributie are ca obiect principal de activitate furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale. Ținta societății este de a reprezenta mai mult decât un furnizor, un partener stabil, cu experienţă și cât mai aproape de cerințele clientului.
CEZ Vânzare, parte din grupul CEZ în România, este furnizorul principal de energie electrică din sud-vestul țării, cu o cotă de piață de 8 % la nivel național, din care 14 % din piața reglementată a energiei și 4 % pe piața liberă de energie.
CYEB a fost înfiinţată cu aproape un deceniu în urmă, cu scopul de a oferi societăților soluţii de optimizare a energiei. Compania este prezentă momentan în România, Slovacia și Germania.
Grupul EFT este specializat în tranzacții pe piețele din vestul, centrul și sud-estul Europei, susținând dezvoltarea unei piețe de energie comune și în sud-estul Europei.
Electricom a fost înființată în 1965, fiind cel mai mare importator de cărbune, hidro și echipamente termice, din România. De asemenea, compania mai este și producătoare de energie din surse regenerabile cum ar fi: energie eoliană, co-generare și solară.
Întreaga activitate a Entrex Services se bazează pe relații de maximă loialitate, de respect reciproc și de prietenie. Compania trece dincolo de relația furnizor – consumator și consideră că toți clienții îi sunt parteneri cu care își propune să dezvolte o colaborare pe termen lung.
Forte Gaz GN este un furnizor recunoscut pe piața de gaze naturale din România încă de la liberalizarea acesteia. Prin modul său de acțiune, compania are ca obiectiv dezvoltarea unor parteneriate stabile, pe termen lung, oferind solutii de aprovizionare competitive și personalizate partenerilor săi.
Getica 95 Com a luat ființă în anul 1995. Compania a debutat inițial ca și operator pe piața de cereale, ulterior, în baza creșterii continue a cifrei de afaceri, lărgându-și sfera de preocupări în domeniul agricol dar și al energiei – combustibili, gaze naturale și energie electrică.
GDM Logistics și-a planificat să devină în scurt timp un nume de referință în piața de energie electrică, să aducă un suflu nou și o nouă abordare a relației furnizor – client, atât prin optimizarea costurilor cu energia, cât și prin dezvoltarea unei adevărate relații de parteneriat.
General Com Invest face parte din grupul de firme AGRIROM, unul dintre cele mai puternice grupuri din vestul țării. Indiferent în ce zonă din țară sunt localizați, partenerii companiei beneficiază de aceleași condiții de siguranță și de continuitate în furnizarea energiei electrice.
Industrial Energy provine din divizarea societății Romenergo S.A., preluând gestiunea, drepturile și obligațiile portofoliului de activități ce țin de sectorul energetic: furnizare, distribuție de energie, servicii de mentenanță și intervenții de instalații pentru consumatori.
Kompact Grid cel mai mare operator de energie regenerabilă, parte din Midas & Kompact Grid. Operează 15 parcuri eoliene şi 3 fotovoltaice, cu putere instalată agregată de 496MW.
Lukoil este una dintre cele mai mari companii integrate pe verticală, din lume, pentru producția de petrol și gaze, precum și rafinarea acestora în produse petroliere și petrochimice.
MET Romania a fost infiintata in 1996, iar din noiembrie 2016, ca urmare a achizitiei operatiunilor de furnizare energie a Repower, MET Romania se numara printre cei mai importanti furnizori de energie si gaze din Romania.
Monsson Trading este parte din Monsson Group, cel mai mare dezvoltator de parcuri eoliene. De asemenea, este unul dintre cei mai importanți traderi de energie din România.
Next Energy Distribution oferă pe lângă serviciile sale de furnizare de gaze naturale, servicii de consultanţă si servicii de management consum gaze naturale, in conditii de maxima siguranta si parametri optimi.
Nova Power & Gas furnizează energie electrică şi gaz natural ţinând cont de cerinţele de siguranţă şi oferind soluţii de eficientizare a consumului, din grijă faţă de clienţi şi de mediul înconjurător.
QMB Energ oferă o gamă largă de servicii în domeniul energiei: furnizare energie electrică, proiectare instalații electrice, consultanță energetică de specialitate, dar și măsurători profilactice în instalațiile electrice. Compania se remarcă prin soluții optime profesioniste și o serie de lucrări tehnice semnificative in domeniu.
Ca parte a Armand Group, prezent pe piața de energie regenerabila din 2009, Restart Energy este o companie determinată să aducă o schimbare substanțială în furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale în România.
Grupul RWE este unul dintre cei mai mari furnizori de energie din Europa, activând în producerea și transportul, precum în vânzarea şi comercializarea de electricitate şi gaz.
Switch Energy reprezintă un proiect tânăr și ambițios în domeniul furnizării de energie, propunându-și să schimbe faţa industriei curentului electric, să provoace starea de fapt, venind în întâmpinarea oamenilor cu lucruri mai simple, corecte şi avantajoase.
Werk Energy își desfășoară activitatea ca și furnizor de energie electrică, respectând standardele de mediu dar și managementul calității. Compania oferă un pachet integrat de servicii și consiliere pe întreaga perioadă a parteneriatului cu clienții și colaboratorii săi.